Poezii despre penisuri. nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI

În lanul de iarbă care se întindea până peste zare, Un penis se scălda în lumina soarelui pe pământ. Iarba care se legăna îi atingea ușor și suav capul, Iar penisul se gândea "eu parcă vreau ceva să fut".

Se ridică și pleacă spre orizontul albastru și viu, Venele umflându-i-se tot mai tare, și pulsând, Așteptând tremurător, frenetic, și cu foc nestins, Așteptând să-și verse iar slobozul lui cel alb și blând. Mergând, ajunge la marginea unei prăpăstii în pământ, Se uită în jos, în gaura ce în fața lui s-a deschis.

Acolo vede o pulă strălucind de sânge roșu și sloboz, Și penisul instant se gândește: "masochist". Dar penisul nu are mâini, și astfel e neputincios În a ajuta pula să iasă din acea groapă sinistră și rece.

O privește poezii despre penisuri ultima dată, dezamăgit fără folos, Oftează adânc, ridică privirea, și mai departe merge. Obosit și flacid, se oprește lângă trunchiul unui copac; O pizdă-l vede și se apropie de el lăsând o dâra-n urmă.

Cu buzele-i cărnoase se-atinge de venele lui dispărute, Dar penisul încă mort, tresare și-ncearca să se-opună. Fuge și lasă pizda-ntr-o baltă de propria-i poftă carnală, Fără să se uite-napoi și fără dubii sau vreo nesiguranță. Tot fugind ca de el însuși, ajunge într-un loc necunoscut, Aici penisul găsește un cur și din nou se face clanță.